Noaptea în cuvânt

De eşti singură, iubito,

lasă-mă să vin la tine

Pe la miezul nopţii, poate,

şi-ai să vezi că totu-i bine,

Vom pluti spre orizonturi,

cu al gândurilor zbor,

Făuri-vom din trecuturi

drum spre timpul viitor.

Adevărul lumii totuşi

pune un accent ciudat

Pe-o altă realitate,

pe tot ce s-a întâmplat.

Voi veni în vis la tine,

voi veni când n-ai să ştii,

Să nu dormi în astă noapte

ca să poţi din nou să-mi fii...

Steaua când e-nlăcrimată,

se iveşte-n prag la tine,

Şoapta mea e zbuciumată

de un gând ce-ţi aparţine;

Viscolul dacă se simte,

e un foşnet boreal,

Adevărul tu găseşte-l

cât eu încă sunt real...

Mai aproape de-ntrebare,

gândul caută răspuns,

Adevărul poate doare

când de vis este pătruns,

Pe deasupra de consoane,

litera e un cuvânt,

Poate plouă pe diseară

dintr-o aripă de vânt...

Eşti prea singură, iubito?

Noaptea sunt mereu cu tine,

Pe la miezul nopţii-n taină

te privesc când somnu-ţi vine,

Cerul iarăşi ne deschide

drum spre timpul viitor,

Trebuia să fie toate,

nu-i nimic întâmplător.