Ora de-ntrebare

Orologii bat în pragul porţii,
Lumea are gândul clandestin,
Mai mereu se-aude glasul sorţii,
Şi doar veşti absurde ne tot vin.

Călătoare-n margine de gânduri,
Pradă întâmplării mai mereu,
Dimineaţa plânge printre rânduri,
Noaptea o apasă tot mai greu.

Apăsat de şoapte fără glas,
Gândul e mereu hotărâtor,
Rătăcind al zilei silnic pas,
Pasul se vrea aripă în zbor.

Elocvent ca hohot interzis,
Drumul se închide-n miez de zi,
Ispitite, clipele de vis,
Greu se lasă-n lume-a se ivi.

Până unde oare? Până când
Idioţii vor mai mult noroc?
Totuşi, focul arde fumegând
Când aproape toţi se ard în foc?

Întrebări se pun şi s-au mai pus,
Multe din răspunsuri s-au tot dat,
Presimţind al lumii vechi apus,
Adevărul pare demodat.

Eu nu cred... Dar am să cred mereu...
Că avem un singur Dumnezeu!

Drumul dispre cărare

Tu te simţi acasă şi-ţi e bine,
Eu trăiesc cum pot, printre străini,
Chiar de umbra mea îmi e ruşine
Şi îmi cresc în suflet mărăcini.

Faptele trecute-mi sunt povară,
Tu, minciunii, ode îi închini,
Eu mă simt o vorbă de ocară
Şi aştept coroana mea de spini.

Tu priveşti mereu spre înainte,
Eu nu văd nimic, n-am nici vecini,
Viaţa-mi trece doar printre cuvinte,
Sufletul îmi este plin de spini.

Vremea însă-i tot mai schimbătoare,
Tu te faci că nu-i nimic schimbat,
Eu văd totuşi razele de soare
Ca şi cum nimic nu s-a-ntâmplat.

Şi-n curând veni-va ziua-n care
Drumul meu nu va mai fi cărare!

Între contraste

Eu chiar nu cer nicicui să înţeleagă
Ceea ce este astăzi viaţa mea,
Când umbra existenţei mi se neagă
Şi-s deranjant când spun că voi putea.

Că fiecare urcă o Golgotă
Chiar ştiu şi eu... şi nu pot contesta,
Dar azi la cartea vieţii-s doar o notă
Cu toate că-n cuprinsuri mai pot sta.

De la răspunsuri până la-ntrebare
Reduc întregul la o umbră fadă,
Şi vreau să redevin un oarecare,
Să mă mai bat cu bulgări de zăpadă.

Să simt cum ploaia mă întinereşte
Când frunzele au forme sângerânde,
Sau când, prin noapte,vântul îmi şopteşte
Că vine vremea marilor izbânde.

Căderea-n gol o simt şi nu-mi dă pace,
Aşa cum simt că timpul se grăbeşte,
E iarnă iar, chiar daca nu îmi place,
Deşi simt iarna cum mă-ntinereşte.

Retuş în zori de zi

Tu ştii, iubito, timpul nu înfrânge
Apropierea marelui hotar,
Prevăd că mâine amândoi vom plânge,
Redeschizând al vieţii calendar.

Prin flăcări mici sortind adăugarea
Redevenirii, ca un ţel comun,
Vom fi din nou răspunsul şi-ntrebarea
Reiterată-n toate ce se spun.

Din scăzător scăzând o întâmplare,
Se schimbă semnul într-un mod direct,
Şi toate merg ca şi continuare,
Înnobilând o cauză-n efect.

Între cuvânt şi vorbă aruncată
Există pasul către viitor,
Se va fi vrut mereu spre niciodată,
Dar eu sunt împotriva tuturor.

Tu ştii, iubito, timpul ne obligă
Să fim realul visului de ieri,
Un adevăr pe unii îi intrigă,
Dar ei sunt cei ce merg spre nicăieri.

De mâine-n zori va fi să ni se-arate
Acei ce-au pus cuvintelor însemn,
Se vor întoarce clipele uitate
Când ne eram putere şi îndemn.

Striviţi de focuri şi izbiţi de ape,
Mereu priviţi de ochi hulpavi eram,
Însă de-acum hotarul e aproape,
Zorii de zi se retuşează-n geam.

Pasul pe prag ne-aduce libertatea
Ce ne-am vândut-o unui fad miraj,
Mâine în zori se redeschide cartea
Scrisă de noi pe când aveam curaj!

Tu ştii, iubito…

Tu ştii, iubito... Vin din lumea mea
În care nu-i nimic întâmplător,
În care, când mai cade câte-o stea,
Se simte în trăirea tuturor.

Venit-am cu un ţel în astă lume,
Şi ţelul pân' la moarte-mi este dat,
Cum dat mi-a fost să port, să las un nume,
Că nu degeaba om m-am întrupat.

Tu ştii, iubito... am trecut prin toate
Ce nu vroiau să fiu ceea ce-am vrut,
Ce îmi spuneau mereu că nu se poate,
Dar eu am arătat că s-a putut.

Venit-am să mă lupt pentru dreptate
Şi lupta îmi e drum de neoprit,
Sunt obligat să mor în libertate
Ca nimeni să nu spună c-am murit.

Tu ştii, iubito... încă am o cale
Să mă întorc, să nu mai ştiu ce-i greu,
Însă mă ştiu în gândurile tale
Şi ştiu că tot aşa va fi mereu.

Venit-am, şi rămân, şi voi învinge,
Şi vom răzbi prin marile furtuni,
Trecând prin foc, prin ape, vom atinge
Eterna izbăvire prin minuni.

Tu ştii, iubito… nimeni nu înfrânge
Pe cei ce viaţa şi-au legat... prin sânge...

Rugăciune de totdeauna

Simt un semn al clipei viitoare
Şi un hotar mereu fără contur,
Pot ridica privirea către soare
Şi, fără teamă, am curaj să jur.

Mă las de-acum luminii Tale sfinte
Şi mă încred în tot ceea ce-mi dai,
Acum, că ştiu că drumul mi-e-nainte,
Vreau viaţa, pentru-ai mei, să fie Rai.

Mi-ai dat puterea să răzbesc prin toate
Şi ochi să văd al faptelor trecut...
Părinte Sfânt ştiu că acum se poate
Să am al vieţii drum neabătut.

Mi-ai dat în viaţă, într-un prag de vară,
Îndemn să pot să fiu nemuritor,
Un înger într-un suflet de fecioară,
Mereu frumos, mereu izbăvitor.

Şi pentru toate, parcă-ai dat o lege,
Să-mi fie cerul luminos mereu,
Ca nemurirea să o pot culege,
Ţinând în braţe un copil al meu.

Părinte, ţi-am greşit, de poţi mă iartă,
Vreau iar să fiu ce ştiu că am mai fost,
Să nu mai fiu mereu doar pus pe ceartă,
Să pot să fac, pentru ai mei, un rost.

Am iar puterea de a-ntoarce soarta,
Şi a urca mereu, mereu, mai sus,
Să nu mai simt că-mi e închisă poarta,
Purtând în suflet jertfa lui Iisus.

Sunt fiu al tău şi nu mă pierd de tine,
Sus, pe Golgota, crucea mi-o tot duc,
Fă, Doamne, o minune pentru mine,
Îmi e prea greu... Sunt singur ca un cuc.

Cere-mi ce vrei, chiar viaţa mea apoi...
Dar, Doamne, dă-mi destinul înapoi!

Prin cine, pe cine?

Pe unde aş putea să te găsesc
Să dăm o raită-n ceruri amândoi,
Să-ţi simt privirea şi să te privesc
Şi lumea să înceapă de la noi?

Prin cine, despre tine, să pot şti
Pe unde ziua paşii-ţi rătăceşti,
Să te găsesc, să poţi, şoptit, rosti
Ceea ce-ţi sunt şi ceea ce îmi eşti.

Pe cine să întreb unde vei fi
Când ziua îşi trimite primul semn,
Speranţei să-i putem redărui
Îndemnul adevărului solemn?

Prin cine, către lume, pot vorbi
Ca toţi să ştie ceea ce se ştie,
Că tu îmi eşti puterea de-a răzbi
Prin tot ce viaţa mea a fost să fie?

Joc sumar

Se bate pasul, îndrăcit, pe loc,
Şi cad în gol concluzii imperfecte,
E vremea de a trece şi prin foc,
E vremea confruntărilor directe.

Se-ntoarce roata şi se rupe-n trei,
Şi dintr-odată toate se întâmplă,
Când alţii nu mai ştiu câţi ani au ei,
Eu le arăt cu degetul la tâmplă.

Bolborosind, mereu neînţeles,
Se vor strivi de umbra din fereastră,
Vor şti că-n scrise eu îţi sunt ales
Şi nimeni n-are loc în viaţa noastră.

Cum totul redevine la normal
Şi drumul redevine semnatură,
Noi doi vom fi din nou un ideal,
Ei un exemplu de absurd şi ură.

Cântec pentru o anume zi

Azi e ziua absolută,
Ziua-ntoarcerii-n real,
Comedia surdo-mută
A ajuns şi la final.

Prin realităţi concrete
Punem pasul pe destin,
C-ajunsese să ne-mbete
Surogatul de venin.

Idioţii speră parcă,
Ne privesc prin mii de ochi,
Să ne rupă tot încearcă
Prin descântul de deochi.

Ziua în amiaza mare,
Vei veni şi-ai să rămâi,
Să-mi fii veşnic sărbătoare
Şi iubita mea dintâi.

Printre lacrimi de speranţă
Punem lacăt pe ce-a fost,
Ca să punem în balanţă
Irosirea fără rost.

Luna nouă când se-arată
Vom fi noi şi-un singur gând,
Poate, chiar şi ea mirată,
Va fi strop de foc, arzând.

Azi e ziua de-mplinire
A normalului firesc,
Mi te dai spre nemurire,
Eu prin tine nemuresc.

Blestem

Face-m-ai, să mă tot faci
O lumină cât mai clară,
Să mă cerţi şi dacă taci
Când se-ntunecă afară...

Face-m-ai, să mă tot ai
Cu-nceputul şi sfârşitul,
Să mă duci noaptea în rai,
Veşnic să-mi fii răsăritul...

Face-m-ai, să fiu mereu
Gândul ce-i mereu cu tine,
Să-ţi fiu pavăză la greu,
Să fiu umbra ta la bine.

Face-m-ai, să mă tot ştii
Gândul tău de dimineaţă,
Noaptea-n vis să îmi tot vii
Să mă readuci la viaţă.

Face-te-ai, orice va fi
Visul meu de-a izbândi...